JURNAL DE FAPTE BUNE

1 iunie 2020
Crucea Roșie Suceava a donat recent 660 de combinezoane de protecție pentru personalul medical din cadrul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Corneliu Dediu, director Crucea Roșie Suceava, a declarat că în acest fel continuă campania de ajutor și de protejare a personalului medical care lucrează cu pacienți infectați cu COVID-19. (Monitorul de Suceava)
1 iunie 2020
1 iunie 2020
Asociația Nord distribuie 140 de pachete cu produse sanitare și alimentare persoanelor vârstnice aflate în situații vulnerabile din comunele Păltiniș, Hudești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Mileanca, Pomârla și Rădăuți-Prut din județul Botoșani, potrivit unui comunicat al asociației remis G4Media.ro. Acțiunea va avea loc în perioada 30 mai – 7 iunie. (G4Media)
1 iunie 2020
1 iunie 2020
O familie săracă cu şase copii, din Liteni, a fost ajutată cu alimente de Fundația Umanitară Nord 2001/Sânge pentru România. Copiii au mai primit haine, încălțăminte și jucării din partea Mobispeed SRL, reprezentată de Ramona Mihaela Borhan, și din partea Farmaciei Andu-Farm. Mama minorilor, Mihaela Tihulca, în vârstă de 39 de ani, din orașul Liteni, muncește cu ziua pentru a le procura hrană celor șase copii. Ei trăiesc de pe o zi pe alta, într-o singură cameră, care, din păcate, nu le aparține și de unde pot fi oricând evacuați. (Monitorul de Suceava)
1 iunie 2020
1 iunie 2020
Al doilea atelier online de învăţare colaborativă şi abordări „altfel” şi interactive cu elevii, de la profesori la profesori, organizat de Comunitatea Merito Bucovina (parte din proiectul Merito), se va desfășura marţi, 2 iunie, de la ora 14:00, pe Zoom. Peste 300 de profesori s-au înscris deja la webinarul Merito Bucovina. (Monitorul de Suceava)
1 iunie 2020
31 mai 2020
O universitate din Iași a donat un aparat RT-PCR pentru un spital din Galați care a devenit astfel centru de testare pentru coronavirus. Este vorba de Universitatea ”Apollonia” care a donat aparatura Spitalului Orășenesc Târgu Bujor. (G4Media)
31 mai 2020
30 mai 2020
Aproximativ 50 de elevi dintr-o localitate din județul Galați pot urma cursurile online organizate de școală după ce doi tineri s-au mobilizat și au strâns tablete, laptopuri și SIM-uri de internet pe care familiile micuților nu și le permiteau. Proiectul celor doi donatori se numește „Ajută copiii din Berești să aibă acces la educație” și a fost posibil datorită implicării a zeci de persoane care fie au donat bani, fie direct laptopurile, tabletele sau smartphone-urile care au ajuns la elevi, noi sau second-hand dar în stare bună de funcționare. (G4Media)
30 mai 2020
29 mai 2020
Asociația Rădăuțiul Civic, prin Fondul de Urgență pentru comunități vulnerabile ING, a oferit sprijin pentru peste 500 de persoane din 114 familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localitățile apropiate, în contextul pandemiei COVID-19. Beneficiarii au fost copiii (și familiile lor) care frecventau cursurile Școlii Speciale Rădăuți, familii vulnerabile din localități învecinate. Majoritatea acestor familii au mai mult de cinci membri, sunt alcătuite din persoane rămase fără venituri în această perioadă, persoane întoarse din străinătate, zilieri, șomeri sau persoane care desfășurau activități sezoniere. (G4Media)
29 mai 2020
27 mai 2020
Tot felul de povești, care mai de care mai stufoase, au circulat în ultimele luni în media. Și exact ca în jocul de copii „telefonul fără fir”, la urmă ajungeau informațiile fie trunchiate, fie amplificate. Exact din acest punct de vedere, un medic de la spitalul din Onești, Iuliu Ion Ionaș, a ales să facă lumină, cel puțin asupra lucrurilor din unitatea la care își desfășoară activitatea. (Deșteptarea)
27 mai 2020
27 mai 2020
O competiție organizată de Ministerul Educației și Cercetării a adunat 25 de instituții, care au depus 10 proiecte declarate eligibile, iar proiectul, inițiat de prof.univ.dr Mihai Dimian, coordonat de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a fost declarat unic câștigător. Proiectul are ca scop analiza genetică a virusului SARS-COV02, identificarea și monitorizarea tulpinilor circulante în diferite regiuni geografice din România, precum și a relației acestora cu diversele tipuri de infecții prezente în România și a potențialui de adaptare la organismele umane. Potrivit universitarilor, acest proiect, unic în România, va contribui la o mai bună înțelegere a originii epidemiei COVID-19 și a evoluției acesteia în România, precum și la adaptarea măsurilor și tratamentelor la tipurile de tulpini circulante în România ale acestui virus. (Obiectiv de Suceava)
27 mai 2020
26 mai 2020
Arhiepiscopia Dunării de Jos donează, zilele acestea, 350 de tablete electronice elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, din judeţele Brăila şi Galaţi, care au rezultate bune la învăţătură, dar provin din familii cu situaţii materiale precare, potrivit unui comunicat de presă remis de Arhiepiscopie. Tabletele au o valoare totală de 175.000 lei, sunt oferite împreună cu cartele pentru acces la internet şi vor ajunge la elevii din anii terminali, pentru a putea fi utilizate la cursurile şi examenele online. Între beneficiarii acestor dispozitive electronice s-au numărat şi şase copii din cadrul Centrului de zi al Aşezământului social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. (Monitorul de Galați)
26 mai 2020
26 mai 2020
Asociaţia „Sfânta Sofia – Credinţă, Nădejde şi Dragoste”, din comuna Boloteşti, a lansat un apel disperat cerând ajutor pentru cei 178 de copii şi 25 de bătrâni, din mai multe sate ale judeţului Vrancea, care se culcă seară de seară flămânzi. Ruga le-a fost ascultată şi, de 7 săptămâni, ajutat de oameni cu suflet mare, părintele Marian Tudor, de la Parohia Găgeşti, duce la fiecare alimente cât să ajungă pe-o săptămână. (Ziarul de Vrancea)
26 mai 2020
23 mai 2020
Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, a decis să demareze un nou proiect umanitar, ce-i are drept beneficiari pe doi copii premianţi. „Astăzi am ajuns în comuna Văculeşti – satul Sauceniţa, la familia Apostol. Este de necrezut ce soartă au unii copii, care de fapt merită de la viaţă mult mai mult”, a declarat Daniel Câşlariu. Impresionant de povestea celor doi campioni, Daniel Câşlariu s-a hotărât să le schimbe viaţa. Cei care doresc să sprijine financiar acest nou proiect umanitar au la dispoziţie conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401, RO50BTRLEURCRT0530156401, codul Swift BTRLRO22, cu specificația CAMPIONII. (Monitorul de Botoșani)
23 mai 2020
22 mai 2020
Mănăstirea Neamț a anunțat primăria comunei Vânători-Neamţ că va suporta cheltuielile de 255.300 lei pentru persoanele carantinate de la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, potrivit unei adrese trimise de starețul Benedict Sauciuc către primărie și citată de mesageruldeneamt.ro.
22 mai 2020
21 mai 2020
Suferinţă, deznădejde, chin – acestea sunt coordonatele vieţii bunicului Ştefan, din Ionăşeni – Truşeşti, care a rămas fără casă, în toamna anului trecut. Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, nu a rămas indiferent la viaţa amară şi chinuită a bunicului Ştefan şi a decis să demareze un alt proiect ambiţios. „Ne-am propus să îi construim o căsuţă, măcar o cameră şi o bucătărioară, pentru că nu-l putem lasă singur la necaz, nu-l putem lăsa să trăiască în condiţii inumane”, a declarat Daniel Câşlariu. Lucrările la viitoare căsuţă au început în urmă cu câteva zile, fiind deja turnată fundaţia. (Monitorul de Botoșani)
21 mai 2020
18 mai 2020
SOLIDARITATE… După ce s-a dus vestea că elevii vasluieni din mediul rural nu au nicio posibilitate să tină pasul cu scoala-online, întrucât le lipsesc, celor mai multi dintre ei, telefoanele performante, tabletele si internetul, multi oameni cu suflet mare, ba chiar si institutii au dat dovadă de o mobilizare exemplară. “Am constatat cu bucurie o mobilizare exemplară, care continuă si în aceste zile. Dorim, asadar, pe această cale, să ne manifestăm gratitudinea fată de cei care au înteles să răspundă cu toată generozitatea Apelului nostru”, a fost mesajul transmis de inspectorul scolar general, prof. Gabriela Plăcintă. (Vremea Nouă)
18 mai 2020
18 mai 2020
Căpitan-comandorul Paul Roșu, un sucevean care inspiră și motivează prin inițiativele sale, este coordonatorul echipei de cercetare din spatele unui proiect ce va salva vieți, respectiv un ventilator mecanic care ar putea veni în sprijinul spitalelor şi autorităţilor din România în lupta împotriva pandemiei COVID-19. „Genial de deștept”, așa cum îl caracterizează cei mai mulți dintre apropiați, Paul Roșu s-a dedicat carierei didactice și de cercetare în cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” București. Alături de o echipă de tineri ai Academiei a reușit într-un timp record de șase săptămâni să realizeze un „plămân” artificial, un demonstrator tehnologic de ventilator, un produs românesc, căutat în întreaga lume în această perioadă. (Monitorul de Suceava)
18 mai 2020
18 mai 2020
Spitalul Municipal Rădăuți și managerul Traian Andronachi sunt nominalizați la premiul „Best Hospital and Medal Personal Manager of the Year”. Propunerea a venit din partea unei fundații din Anglia, care colaborează cu Asociația Medicală Europeană, organizație din care fac parte medici de renume din 12 țări ale bătrânului continent. România este reprezentată de profesor universitar doctor Dan Mircea Enescu, care activează la secția de chirurgie plastică a Spitalului de Copii ”Grigore Alexandrescu” din București. (Monitorul de Suceava)
18 mai 2020
16 mai 2020
Primele 200 de tablete destinate elevilor din mediul rural au ajuns în localitatea vrânceană Vizantea – Livezi. Darul, căci despre un dar este vorba, vine din partea administraţiei locale pentru care educaţia copiilor este prioritară. Aflată în zona de munte, localitatea nu oferă prea multe oportunităţi de lucru, aşa că părinţii se descurcă cum pot şi deşi le lipsesc multe, elevii învaţă foarte bine. (Ziarul de Vrancea)
16 mai 2020
15 mai 2020
În contextul pandemiei de COVID-19, Asociația „Beard Brothers” a demarat Campania „We Stand Together”, de sprijinire a cadrelor medicale și a personalului auxiliar din prima linie, prin achiziționarea de materiale și echipamente medicale care au fostdonate ulterior spitalelor din țară. Până acum, au avut loc peste 40 de livrări la spitale din Suceava, Cluj, Arad, Brașov și Craiova. (Monitorul de Suceava)
15 mai 2020
15 mai 2020
În perioada stării de urgență, determinată de pandemia de COVID-19, 15 martie – 14 mai 2020, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Social-filantropic și misionar și Asociația Femeilor Ortodoxe din Eparhie, a desfășurat mai multe acțiuni de ajutorare a persoanelor vulnerabile, în număr de 3.060 de beneficiari, pentru care s-a cheltuit suma de 341.426 lei. (Ziarul de Vrancea)
15 mai 2020
14 mai 2020
Stocul de sânge de la Centrul de Transfuzii Suceava se reface, chiar dacă într-un ritm destul de lent. Directorul Centrului, dr. Maria Pilat, a declarat că marți au fost 15 donatori, iar miercuri, până la ora 13.30, s-au prezentat la donare 5 persoane, iar altele așteptau încă rezultatul testului COVID. La această oră, stocurile pe toate grupele de sânge sunt la limită, a afirmat dr. Pilat, însă în caz de nevoie se poate apela la Centrul de Transfuzii Botoșani, care și în alte ocazii a ajutat Suceava. (Monitorul de Suceava)
14 mai 2020
14 mai 2020
O echipă de voluntari de la grupul “Vocea Bârladului” a ajuns la Gheorghe Iordache, de 65 de ani, a cărui casă a ars definitiv. Omului nu i-au mai rămas decât peretii, în urma celor sase incendii petrecute în decurs de două săptămâni. „I-am dus un aragaz, alimente, încăltăminte si îmbrăcăminte. Nea Gheorghe ne-a zis, cu lacrimi în ochi, că are nevoie de materiale de constructii să poată începe reconstructia casei!„ a precizat pentru cotidianul Vremea NOUĂ, Cristi Apostol, unul din voluntarii de la „Vocea Bârladului”. (Vremea Nouă)
14 mai 2020
14 mai 2020
Județul Bacău are trei laboratoare care au primit avizul de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii pentru prelucrarea probelor preluate de la persoane suspectate de COVID -19 cu coronavirus. Unul dintre acestea este deținut de o firmă privată unde pot fi testate 600 – 800 de probe, unitatea fiind autorizată de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Bacău. În plus, mai sunt alte două laboratoare pentru depistarea noului coronavirus, respectiv la Spitalul de Urgenţă Judeţean şi la Spitalul Municipal din Onești. (Deșteptarea)
14 mai 2020
14 mai 2020
În județul Suceava a fost lansată inițiativa „Sprijin Suceava”, primul Call Center dedicat sucevenilor care vor să afle informații sigure despre Covid-19. (…)Inițiativa „Sprijin Suceava” numără deja 14 membri voluntari și este deschisă, pe pagina https://sprijinsv.eu sau la numărul de telefon 0371 237 427) tuturor celor care doresc să contribuie la informarea corectă și la ajutorarea concretă a celor aflați în situații dificile din cauza Covid-19. (Monitorul de Suceava)
14 mai 2020
12 mai 2020
În judeţul Botoşani sunt mulţi bătrâni loviţi de soartă. Unii bătrâni au fost ajutaţi de Asociaţia „Grup Civic” Botoşani, condusă de Daniel Câşlariu. Pe 10 mai, acesta a ajuns în comuna Coţuşca, la rugămințile unei tinere, la o bătrână fără sprijin, bunica Oliana Cirimpei. Nu are copii, singurul ei sprijin fiind persoanele care nu au cum să rămână indiferente la atâta suferinţă şi chin. Cei care doresc să se implice financiar în susţinerea bunicii o pot face donând orice sumă în conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401, RO50BTRLEURCRT0530156401, cod Swift BTRLRO22, cu menţiunea Oliana. (Monitorul de Botoșani)
12 mai 2020
12 mai 2020
Asociația „Licuricii fericiți” din Câmpulung Moldovenesc a ajutat în ultimele două luni peste 250 de persoane vârstnice și 200 de copii din familii vulnerabile. Zece voluntari au reușit să adune, în stare de urgență, 23 de tone de alimente, produse de igienă, medicamente pentru sute de bătrâni din Câmpulung, Bogdănești și Pojorâta și pentru sute de copii din familii sărace. Din totalul persoanelor ajutate, 30 de bătrâni și 35 de copii din 7 familii primesc în continuare pachete consistente cu masă caldă și alimente în fiecare săptămână. (Monitorul de Suceava)
12 mai 2020
12 mai 2020
În contextul în care cifrele oficiale arată că mii de elevi din tot judetul Vaslui nu au nici telefoane, nici tablete cu ajutorul cărora să participe la tele-scoala, impusă de epidemia de coronavirus, fiecare gest de îndreptare a acestei realităti triste este unul cu atât mai admirabil! De pildă, ieri, 26 de copii din Huși au avut parte de o bucurie de nedescris, după ce au primit tabletele cu care, de acum înainte, vor avea și ei acces la scoala online. Initiativa de a dona tablete copiilor fără posibilităti materiale este o continuare a unor acte filantropice deosebite, pe care Constantin Dulute le face, în această perioadă dificilă, a epidemiei cu noul coronavirus. (Vremea Nouă)
12 mai 2020
12 mai 2020
Preotul Petru Balabasciuc, paroh la biserica din Păltiniș, comuna Panaci, a adus multă bucurie pe chipurile mai multor copii nevoiași din zona de munte. Preotul a lansat o campanie pe Facebook intitulată „Ajută un copil să învețe online”, cu următorul mesaj: „20 de copii din Parohia Păltiniș au o situație financiară precară și au nevoie de ajutor pentru a învăța online. Acești copii pot fi medicii, profesorii sau preoții de mâine! Contribuie și tu! Donează o tabletă!”. Părintele Petru Balabasciuc a fost primul care a cumpărat câteva tablete, după care i s-au alăturat și alți prieteni, oameni cu inimă mare, și, împreună, au reușit să doneze deja 36 de tablete noi unor elevi necăjiți. (Monitorul de Suceava)
12 mai 2020
12 mai 2020
COTNARI, unul dintre cei mai mari producători de vinuri cu denumire de origine controlată din Europa şi unul dintre liderii pieţei de profil din România, a desfăşurat în aprilie, campania #pentruoameni#pentrubine prin care şi-a propus să anunţe decizia Cotnari de a dona 10% din profit pentru lupta medicilor cu pandemia generată de virusul Covid 19. Publicul a votat pe site-ul www.cramelecotnari.ro spitalul care are cea mai mare nevoie de ajutor financiar, în această perioadă dificilă. Din totalul voturilor exprimate, 65% au indicat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi ca fiind beneficiarul campaniei. (Ziarul de Iași)
12 mai 2020
12 mai 2020
CEC Bank a donat aproximativ un milion de lei pentru opt spitale din România, printre acestea fiind Spitalul Județean de Urgenta Sf. Ioan cel Nou Suceava, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț și Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci. Banii vor fi folosiți pentru achiziția de echipamentele de protecție și materiale necesare în această perioadă. De asemenea, CEC Bank a lansat și o serie de oferte speciale de creditare pentru salariații din spitale. (G4Media)
12 mai 2020
10 mai 2020
Centrul Social Maria Ward, care funcționează în municipiul Rădăuți, a demarat un ambițios proiect umanitar. Mai exact, a început să ajute cu alimente și produse de igienă mai multe familii care locuiesc în comunele limitrofe Rădăuțiului, dar și în acest oraș. Până acum, aceste ajutoare au ajuns la peste 150 de familii, dar numărul crește de la o zi la alta. Este vorba de familii din Rădăuți, Frătăuții Noi, Volovăț, Bilca, Solca, Siret. Cei de la Centrul Social Maria Ward îi îndeamnă pe toți cei care doresc să se alăture acestui demers să acceseze linkul https://www.facebook.com/donate/566214637361639/566214690694967/ (Monitorul de Suceava)
10 mai 2020
9 mai 2020
Familiile copiilor înscrişi în Centrul social de zi, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Botoşani, au primit pachete cu alimente şi produse de igienă. Cu ajutorul donațiilor strânse de Asociația Lindenfeld, programul educațional Ajungem Mari, pe platforma Galantom, au fost pregătite pachete pentru 28 de familii. (Monitorul de Botoșani)
9 mai 2020
9 mai 2020
Asociația Institutul Bucovina, alături de două ONG-uri și împreună cu reprezentanți a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a împărțit vineri, 8 mai, 100 de pachete cu alimente familiilor sărace din cătunul Tâmpoceni, satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. (…) Fondurile din care au fost cumpărate alimentele au fost colectate în cadrul unei campanii de strângere de fonduri lansată de Asociația „Iele Sânziene”, coordonată de suceveanca Ioana Ciuhan. Din cei 4.000 de lei adunați, s-au cumpărat alimente de bază pentru a sprijini 100 de familii cu peste 300 de copii. (Monitorul de Suceava)
9 mai 2020
8 mai 2020
Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) din Onești va începe distribuirea de pachete cu alimente de bază pentru peste 2.000 de persoane care au vârste peste 65 de ani. Beneficiarii au fost identificați cu ajutorul Casei Județene de Pensii și fac parte din categoria celor ale căror venituri sunt până la nivelul pensiei minime de 1.200 de lei. (Deșteptarea)
8 mai 2020
8 mai 2020
Fundația Umanitară Nord 2001 – Sânge pentru România a donat recent produse de igienă și materiale de protecție cabinetelor medicale din Salcea, județul Suceava, unde medicii și cadrele medicale sunt zilnic la datorie. Reprezentanții fundației le mulțumesc medicilor, cadrelor medicale, pentru că sunt aproape de pacienți. „Contribuim și noi cu produse care să îi ajute să păstreze igiena și să mențină protocoalele în vigoare în acest moment, cu ajutorul membrilor noștri Radu Ștefan și Andrei Iacov”, este mesajul transmis de Fundația Umanitară Nord 2001 – Sânge pentru România. (Monitorul de Suceava)
8 mai 2020
8 mai 2020
După ce a văzut reportajul din Monitorul de Suceava cu privire la bătrânii de la centrul Mănăstirii Bogdănești, Sora Felicitas de la Centrul Social <Maria Ward> a mers joi la Bogdănești, unde a donat aproape o tonă și jumătate de alimente, produse sanitare și de igienă, toate acestea prin intermediul Băncii locale pentru Alimente Roman, Casa Pâinii Botoșani și al tuturor donatorilor care susțin Centrul Social „Maria Ward”. (Monitorul de Suceava)
8 mai 2020
8 mai 2020
Compania E.ON anunță că donează laptopuri pentru copiii fără posibilități de a participa la ”școala online”. ”Lipsa tehnologiei exclude din procesul educațional zeci de mii de elevi în perioada în care școlile sunt închise. Gabriela din județul Vaslui, care îi ceruse primarului un smartphone pe care să îl plătească în rate din alocație, a primit ieri un laptop din partea E.ON”, au anunțat reprezentanții companiei. Computerele pot fi solicitate pe pagina de Facebook a companiei, prin mesaje private în care trebuie descrisă situația fiecărui elev. (G4Media)
8 mai 2020
7 mai 2020
Mai mulți sportivi din Lotul României de Canotaj și-au unit forțele și au pus la punct un plan prin care se implică în lupta contra COVID-19. Canotorii organizează o licitație online, pe pagina de Facebook Federația Română de Canotaj, iar banii strânși vor fi donați către Crucea Roșie Suceava, au transmis organizatorii evenimentului. (G4Media)
7 mai 2020
7 mai 2020
„Sunt managerul Școlii Gimnaziale Berești-Tazlău, din județul Bacău, școală cu 300 de elevi, cu multe probleme sociale. În contextul actualei crize, doar o parte dintre aceștia au acces la tehnologie și internet. Am reușit să achiziționăm din bugetul școlii 15 tablete, însă am mai avea nevoie de 67, pentru a asigura participarea tuturor elevilor la cursurile on-line. Orice sprijin, în acest sens, ne este de mare ajutor pentru viitorul acestor copii, un click spre o altă viață. Vă mulţumim pentru colaborare!”, este apelul pe care îl transmite prof. dr. Dumitru Viorel-Georgian, director Școala Gimnazială Berești-Tazlău. (Deșteptarea)
7 mai 2020
7 mai 2020
O bunică din Balinţi – Havârna are nevoie de ajutorul semenilor. Apelul vine de la Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani. Bunica are 86 de ani şi locuieşte într-o căsuţă modestă împreună cu fiul ei în vârstă de 52 de ani, care este surdo-mut, dar are şi alte probleme de sănătate. „Dacă şi dumneavoastră vreți să le dați o mână de ajutor puteți merge direct la casa bunicii, sau aveţi la dispoziţie conturile asociației cu menţiunea ADELA”, a transmis Daniel Câşlariu. Cei care doresc să ajute au la dispoziţie conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401 (în lei), RO50BTRLEURCRT0530156401 (în euro), Codul Swift BTRLRO22. (Monitorul de Botoșani)
7 mai 2020
6 mai 2020
De o lună și jumătate echipele municipalității băcăuane sunt zilnic la datorie, încercând să ajungă la cât mai multe persoane vulnerabile, care au nevoie de sprijin în aceste vremuri dificile. Acțiunile primăriei sunt îndreptate către cei 20.000 de pensionari cu venituri foarte mici, 1200 de persoane vârstnice singure – fără aparținători, 4400 de persoane cu dizabilități, familiile aflate în evidență ca fiind cazuri sociale și persoanele fără adăpost. (Deșteptarea)
6 mai 2020
5 mai 2020
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a achiziționat zilele acestea un gravator laser, în valoare 15.179 lei, pentru confecționarea vizierelor de protecție, care sunt distribuite în judetul Vaslui și în întreaga țară. Gravatorul laser a fost dat în folosință grupului Voluntariat Bârlad, coordonat de Dan Albu, care va confecționa și distribui aceste echipamente. (Vremea Nouă)
5 mai 2020
5 mai 2020
Reprezentanţii Asociaţiei Nord au anunţat că, astăzi, 5 mai, aparatul de anestezie şi ventilație Medec a ajuns la Spitalul Județean „Mavromati”. Aparatul a costat 101.500 de lei, bani colectați din donații oferite de peste 500 de oameni și organizații, în cadrul Campaniei #7deAcasă. „Mulțumiri și felicitări celor 408 de cumpărători ai Biletului Nordului, celor 145 de donatori individuali și celor 19 ONG-uri și companii care au oferit sponsorizări. Mulțumiri speciale prietenilor de la <Împreună pentru personalul medical din Botoșani>, Asociația <Babywearing> Botosani, festivalul AmFiTeatru și Asociația <Salvează o inimă>, care s-au raliat cauzei noastre”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei. (Monitorul de Botoșani)
5 mai 2020
5 mai 2020
Campania „Fii aproape de departe” continuă cu un al doilea proiect: achiziționarea de tablete pentru elevii de clasa a VIII-a, din familii nevoiașe, din donații. Primul proiect a avut ca obiectiv sprijinirea persoanelor vârstnice, singure, bolnave. Inițiatorii suceveni ai campaniei, împreună cu societatea civilă, s-au gândit la elevii care sunt nevoiți să facă învățământ la distanță, mai ales la cei din clasa a VIII-a, care urmează să susțină examenul de evaluare națională, dar nu au tablete pe care să lucreze ori nici măcar acces la internet. (Monitorul de Suceava)
5 mai 2020
4 mai 2020
120 de familii nevoiașe din județ au primit alimente și produse de igienă din partea Fundației FARA. Reprezentanții fundației, care au ajuns la familii numeroase din zonele din județ cele mai afectate de sărăcie, au spus că nu ar fi reușit singuri, dacă nu ar fi primit ajutor prin Fondul de Urgență inițiat de Fundația Comunitară București și ING România. „Suntem extrem de recunoscători să beneficiem de această generozitate și să avem oportunitatea de a putea sprijini ceea ce se dovedește a fi o luptă crâncenă, una care nu este mediatizată suficient. Am reușit să oferim pachete de bază unui număr de 120 de familii(…), iar numărul va crește la următoarea aprovizionare”, au precizat voluntarii FARA. (Monitorul de Suceava)
4 mai 2020
4 mai 2020
Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a donat 20.000 de euro în cadrul campaniei „Alături la greu”. Campania, lansată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pe 10 aprilie2020, a adunat până acum 70.000 de euro, din 100.000 de euro cât și-au propus inițial organizatorii. Banii vor fi folosiți pentru achiziţionarea de aparatură medicală pentru unităţile medicale din judeţ. (Monitorul de Suceava)
4 mai 2020
4 mai 2020
Un lot de 1.000 de măști de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus au fost aduse și donate de Primăria municipiului Onești Spitalului „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși (spital declarat suport COVID, la fel ca Spitalul Municipal Oneşti). (Deșteptarea)
4 mai 2020
3 mai 2020
Asociaţia Părinţi-Profesori a Liceului de Informatică Iaşi, folosind imprimantele 3D ale clubului de robotică al liceului şi cele personale ale câtorva elevi, a confecţionat peste 1000 de viziere pe care le-a distribuit, gratuit, spitalelor din Iaşi, Paşcani, Tg. Frumos, Roman, Focşani. “Suntem dispuşi să lucrăm 24 din 24 pentru a fi de ajutor, dar mai avem nevoie de fonduri pentru procurarea materiei prime să putem acoperi toate cererile”, se arată pe pagina de Facebook a asociaţiei. (Ziarul de Iași)
3 mai 2020
2 mai 2020
Asociaţia Nord a reuşit într-o lună, în cadrul campaniei #7deAcasă, să adune împreună peste 500 de donatori și să strângă fondurile necesare pentru achiziţionarea unui ventilator pentru cazurile de insuficienţă respiratorie. Ventilatorul a fost cumpărat din Belgia şi, în câteva zile, va fi funcţional la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani. „Aparatul acesta va salva vieți și cât timp ține pandemia, și după aceea, când va putea fi în continuare folosit în spital. Faptul că am reușit să-l cumpărăm și faptul că am reușit să strângem suma asta într-o singură lună sunt într-adevăr mari reușite”, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Nord. (Monitorul de Botoșani)
2 mai 2020
2 mai 2020
Fundația Umanitară Nord 2001 – Sânge pentru România a donat zilele acestea materiale de protecție, dezinfectanți și ale echipamente medicale cabinetelor medicale individuale din Todirești, județul Suceava, unde doctorii Mircea Prodan și Mirela Aciubotăriței, împreună cu alte cadre medicale, sunt zilnic la datorie, înfruntând pericolul generat de noul coronavirus. (Monitorul de Suceava)
2 mai 2020